și chiar de la început de săptămînă am dat dovadă că suntem cei mai isteți copii memorizînd o poezie ghidată de imagini. Astfel copiilor le-a fost cu mult mai ușor să desprindă sensul și conținutul acestei poezii, demonstrînd aptitudini de lectură.
POEZIE PENTRU CEI ISTEȚI
Iepurilă Coadă-creață
Astăzi a plecat la piață
Ca să cumpere verdeață
A cumpărat cartofei
Usturoi cîțiva căței
Și vre-o cinci morcovei
A luat și-o floricică
Pentru scumpa lui mămică
Să-l ajute la supică.
După memorizarea poeziei, copii și-au ales cîte o imagine cu leguma preferată și cu ajutorul culorii i-au oferit chipul și culoarea ce o reprezintă.
Toate legumele au fost acroșate pe bețișoare, astfel aceste legume au devenit personaje de teatru.
Această activitate a permis exteriorizarea emoțiilor fiecărui copil.
Copiii vorbeau din numele personajului-legumă, salutîndu-se apoi se prezentau. Numele legumelor au fost inventate de copii. Astfel am avut: Verzulică, Roșioara, Dulcișor, Cepica, Iute-iute-iutișor, Cartofel, etc.