Desenăm, colorăm, decupăm și aplicăm!!!

08.04.15
Ne pregatim de sfintele sărbători de Paști






23.01.2014
în cadrul proiectului tematic Călătorii la poli
am ornamentat vestimentația eschimoșilor





17.01.14
Călătorii în Ținuturile calde ale lumii



















17.12.2013
Astăzi am avut ca să scop să familiarizez copiii cu PEISAJUL DE IARNĂ.
După examinarea naturii din curtea grădiniței, am examinat peisaje redate prin culoare de pictori.
Am observat împreună cu copiii că plasarea obiectelor în tablou nu sunt la fel, am mai observat că culorile utilizate la redarea anotimpului iarna sunt mai mult reci., 
Deasemenea am observat că arborii coniferi sunt redați prin tehnici diferite.
Iată schița propusă pe care am respectat-o fiind dictată linie cu linie.
prima linie orizontală a fost trasată sus și jos. Apoi celelate linii văluroase.
Pe linia verticală de jos am schițat arborii.
Dealurile - linii curbe, pe care am desenat case mici cu hogeag.

 Astfel ar fi trebuit să arate peisajul după ce utilizarea culorilor necesare.



 Aceste lucrări sunt realizate deacum de copii:








17.12.2013


suntem bucuroși că nea reușit.



Unii din copii au confecționat Îngerași și Moși Crăciuni prin decupare și pliere.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu