Vă propun spre lectură pentru copii în zilele de odihnă o povestioară.

FRUNZELE  TOAMNA

    Într-o zi de toamnă, Adelina privea la frunzele îngălbenite care, din zi în zi rămîneau tot mai puţine pe copac. Îi era trist că stejarul rămînea fără frunze. Brusc Adelinei îi veni o idee. Ea fugi spre casă, luă lipici, aţă şi veni într-o fugă la stejar. Cu mare grijă a început să lege şi să lipeascî frunzuliţele de crengile copacilor ca să nu le ia vîntul. Vreo 20- 30 de frunze a liupit fetiţa, cînd vîntul a început din nou să sufle. Într-un moment, Adelinei i se păru că frunzele de pe copacau început să şuşotească. Apoi stejarul parcă s-ar fi atins, scîrţîind din crengi, căscă îndelung şi zise:

 - Tu-u-u ce f-aci aici, n-nepriceput-o? De ce nu mă laşi să dorm?

 - Nu am vrut să te trezesc, se fîstîci  Adelina. Lipesc doar nişte frunze, căci le vei pierde pe toate. 

 - Vai, puştiule! Eu am finisat tot lucru. A venit timpul să mă odihnesc. Priveşte ce ghinde am crescut eu, o frumuseţe. Poate vor răsări stejărei noi din ele. Asta va fi la primăvară. Acum e timpul cînd copacii dorm.

 - Stejarule, spunem, de ce frunzele îşi schimbă culoarea toamna?

 - În frunze există nişte grăuncioare verzi foarte mici- adevărate uzine vii. Toată vara grăuncioarele verzi sunt foarte, foarte ocupate. Ele prind lumina solară şi o transformă într-un fel de zahăr. Acest zahăr este mîncarea copacilor. O dată cu venirea toamnei, nopţile devin tot mai lungi, lumină e tot mai puţină şi grăuncioarele verzi dispar,se topesc ca zahărul în apă. Grăuncioarele de alte culori,care nu se vedeau pînă acum, ies la iveală şi se colorează frunzele în galben, roşu sau maro.

 - Şi ce vei face toată iarna fără acele grăuncioare verzi? Cine te va hrăni?

 - Eu nu vreau să beau, nici să mănînc a şoptit stejarul şi a căscat. Îmi este somn. Iarna , noi , copacii, nu creştem,nu înflorim, doar dormim.

- Vreau să te mai întreb ceva. Poate ar fi mai bine dacă frunzele ar rîmăne pe crengi? Copacul e mai frumos cu ele.

 - Nu-u-u, a căscat stejarul. Iarna nu ne pasă de frumuseţe. Noi înşine scuturăm frunzele jos.Dacă le-aş lăsa, pe copac s-ar strînge prea multă zăpadă şi crengile s-ar rupe sub greutate. Frunzele, însă cad, pe pămînt, acoperă rădăcinile şi le apără de ger. Eh-h-h...

     Fetiţa a mai vrut să întrebe stejarul şi despre coajă, muguri, ghinde, dar a suflat din nou vîntul şi... mi se păru că bătrînul copac a început să sforăie.